GHEPARDUL DE GIUSEPPE TOMASI DI LAMPEDUSA, O MEMORABILA PROSA D‘ARTE

ITALIALIBRI - RIVISTA MENSILE ONLINE DI LIBRI ITALIANI, BIOGRAFIE DI AUTORI E RECENSIONI DI OPERE LETTERARIE


Ghepardul (1958)

(ITALIANO)


Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Ghepardul (1958)

a cateva ore dupa miezul noptii lui 23 iulie 1957 Tomasi di Lampedusa murea in somn. Numai cu un an inainte, atunci cand destinul orientat catre moarte era inca necunoscut randurilor Ghepardului cat si constiintei autorului sau, principele de Lampedusa scria romanul care l-a daruit eternitatii. Nu este de mirare faptul ca prima intalnire cu literatura a esuat si inca de pe bancile scolii cunoastem esenta obligatiei unei datorii care rapeste frumusetea unei proze memorabile, definita de catre cineva “prosa d’arte”. Fascinatia operei se face simtita atunci cand ne aruncam privirea asupra unui rand de carti vechi si le citim din nou. Si Ghepardul, pentru a ne face intelesi, «este unul dintre acele romane in care, chiar si atunci cand masinaria povestirii pare ca s-a blocat sau macar ca si-a incetinit ritmul, exista intotdeauna cel putin un motor de rezerva care functioneaza» (1).

Ani de-a randul, numerosi critici, obsedati de necesitatea gasirii unui adjectiv care sa fixeze acest roman intr-un anumit gen literar si ocupati fiind cu jocul clasificarilor, au cautat acea solutie care sa-i multumeasca pe toti, dar «Ghepardul este un roman excesiv in introspectia psihologica pentru a fi numai un roman istoric, prea documentat asupra epocii faptelor pentru a fi numai un roman psihologic» (2). Exista si critici care au interpretat opera ca pe o unica si vasta metafora existentiala: de-a lungul paginilor bestia feroce isi schimba haina si, din simbol heraldic, devine imaginea limpede a protagonistului, care a luat in mod metaforic de la ghepard forta si solemnitatea.

Principele Fabrizio Salina, a carei viata de zi cu zi a fost narata sub titlul de Ziua unui sicilian este un om complex si care se teme de sfarsit, de mijloc, de rezultat. Caracterizat de un profund si orb conflict interior, zguduit de mustrari de constiinta (in ceea ce priveste sotia pentru ca el o frecventa pe Mariannina sau in ceea ce priveste faptul de a fi votat “da” la plebiscit, impotriva propriilor convingeri) arata o calmitate de origine exterioara care ascunde o manie reprimata si se manifesta in pumnul pe care il tine atat de strans incat e pe puncul de a-si infige unghiile in carne. Principele are ganduri care il disting de lumea inconjuratoare a prietenilor si a familiei, afiseaza reflectii care sunt de neinteles pentru ceilalti si care il conduc la inexorabilul refugiu al propriei persoane si la observarea cerului si a astrelor, enorma sa pasiune. Un singur personaj este capabil sa intuiasca natura chinuita a principelui, agitatia nelinistita a sufletului sau si acesta este Tancredi, nepotul care stie sa dezlege dubiile «unchiului», singurul in care barbatul- ghepard poate intr-un anumit fel sa se vada reflectat in timp ce privirea sa asista neputincioasa la prabusirea institutiilor si a obiceiurilor sociale de la sfarsitul unei epoci.

In admiratia lui don Fabrizio pentru Tancredi putem percepe un elan lipsit de modestie si in acelasi timp egoist, deoarece in sufletul sau, scrie Lampedusa, «el insusi este ca Tancredi». Raportul cu celelalte personaje ale romanului e cu siguranta de alta factura: respectul lui Padre Pirrone si al lui Ciccio Tumeo nu se potriveste cu trufia cu totul aristocratica a principelui de Salina, adevarat pater familias, autoritar si viril cel putin in primele capitole ale romanului, atunci cand apropierea sfarsitului inevitabil nu i indepartase limfa vitala. Chinul principelui este crescator odata cu intamplarile vietii: «Apartin unei generatii fara noroc, sunt un cal care se afla la jumatatea drumului intre timpurile vechi si noi si care nu- si afla rostul in nici unul dintre acestea».

De semnalat ironia constanta din paginile Ghepardului, exprimata, printre altele, de animatia metaforica a obiectelor sau de utilizarea exasperanta a termenilor latini, latinizanti, pomposi, uneori de-a dreptul baroci. Si nu ar fi putut sa fie altfel, de vreme ce, multi o stiu, ironia tipic siciliana, amagitoare si taioasa pune in valoare amintirea lui Lampedusa de fiecare data cand ii citim opera. Autorul nu-si face aproape niciodata simtita prezenta in roman dar in rarele sale aparitii idea sa se exprima prin maxime pline de un adevar sarcastic: «sa le atribui altora propria-ti nefericire [...] este ultimul filtru inselator al disperatilor». Descrierile strabatute de soare, dominate de sensul mortii si de lenea apasatoare a unei clime aproape africane, ne fac sa inrevedem peisaje splendide, reprezentari de neuitat, printre care aceea a gradinilor Vilei Salina precum si a fantanii Anfritritelor; este de asemenea de neuitat ogarul drag lui don Fabrizio, care- scria Lampedusa lui Lajolo- «Intr-un roman in care aproape toate personajele o sfarsesc rau el este singurul cu siguranta pozitiv». Bendicò, eternul prieten cu patru labe, este ca si stelele, are aceeasi sarcina ca si ele: il linisteste pe principe, adulmeca falsitatile si ipocriziile (semnificativ in acest sens este maraitul sau adresat Angelicai). Criticii au subliniat pe buna dreptate rolul sau structural in interiorul romanului : apare la inceput, navaleste in sala unde se recita rugaciunile in cinstea Fecioarei Maria si in ultima pagina, cand moare gasindu-si odihna intr-o «gramajoara de pulbere vanata»ß pentru a pecetlui sfarsitul tuturor.

Ideologia politica a lui Tomasi di Lampedusa este rezumata si simplificata, asa cum scria Pampaloni, in a treia parte a Ghepardului - «fara vant aerul ar fi fost o mlastina putreda, dar si rafalele aducatoare de sanatate purtau cu ele atatea lucruri murdare» -, in discursul lui Tancredi si in celebra sa fraza care descrie situatia istorica a Siciliei din 1860: «Daca vrem ca totul sa ramana asa cum este, e nevoie sa schimbam totul». Si in sfarsit, referitor la conceptia lui Lampedusa despre istoria umana este importanta expresia lui don Fabrizio «si apoi totul va fi altfel insa mai rau».

Umbra mortii, aproape mereu prezenta, e «ca un bazait continuu la ureche», in presimtiri si in somn, in canicula si in obiecte, destinul ineluctabil, uneori las, alteori nerusinat se defineste constant intr-un crescendo vertiginos «Vestea mortii debuteaza pentru don Fabrizio la palatul Pantaleone [...] in caldura dansului [...] in sunetul valsului care lui ii apare ca imaginea trecerii fara sfarsit a vantului peste pamanturile insetate» (3). Chiar si in dansul celor doi tineri indragostiti, Angelica si Tancredi, negrul si opacul sfarsit isi face simtita prezenta-i nelinistitoare si funesta, si ei devin astfel «Actori ignoranti pe care un regizor ii face sa interpreteze rolurile Julietei si lui Romeo ascunzand mormantul si otrava pe care in orice caz scenariul le prevedea». Ei nu sunt decat niste marionete dintr-un fragment ingrozitor si patetic in timp ce noi ni-i imaginam: «In imbratisarea corpurilor lor destinate mortii».

In confesiunea lui don Fabrizio, momentul in care ochii nostri sunt incapabili sa se opreasca asupra randurilor romanului avem senzatia ca se trece foarte repede la epilogul deja anuntat, teribil si chinuitor, pacatele pareau principelui prea meschine pentru a face o lista a lor in acea zi caniculara, si apoi «toata viata sa era plina de pacate, nu putea sa se opreasca la un fapt sau altul, si oricum nu mai avea timp sa zaboveasca asupra lor».

Cheia lecturii Ghepardului, fara a merge prea departe, o gasim chiar in cuvintele lui Lampedusa, care scria intr-o scrisoare adresata lui Lajolo in 1956 «Trebuie sa citesti romanul cu mare atentie pentru ca orice cuvant are greutatea lui si orice episod are un sens ascuns». In Ghepardul «Nu este nimic explicit»; si “explicitul” pentru a folosi semnificatia data termenului de catre Lampedusa, este ceva «ca un lucru necizelat si rural sau brutal melodramatic» (4).


NOTE
(1) Geno Pampaloni, Comunitati, 1959
(2) Giorgio Masi
(3) G. Pampaloni, Comunitati, 1959
(4) F. Orlando, Amintirea lui Lampedusa

Traduzione a cura della Redazione Virtuale

Milano, 20 gennaio 2004
© Copyright 2004 italialibri.net, Milano - Vietata la riproduzione, anche parziale, senza consenso di italialibri.net

Stampa questo articolo Scrivi il tuo commento al libro Scrivi a ItaliaLibri



http://www.italialibri.net - email: info@italialibri.net - Ultima revisione Gio, 20 lug 2006
© Copyright 2000 italialibri.net, Milano - Tutti i diritti riservati

Click Here!





Novità in libreria...


AUTORI A-Z
A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z

OPERE A-Z
A
B
C
D
E
F
G
H
I
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
T
U
V
W
X
Y
Z



Per consultare i più recenti commenti inviati dai lettori
o inviarne di nuovi sulla figura e sull'opera di
Giuseppe Tomasi di Lampedusa

|
|
|
|
|
|
|
I quesiti
dei lettori




I commenti dei lettori


I nuovi commenti dei lettori vengono ora visualizzati in una nuova pagina!!



http://www.italialibri.net - email: - Ultima revisione Gio, 20 lug 2006

Autori | Opere | Narrativa | Poesia | Saggi | Arte | Interviste | Rivista | Dossier | Contributi | Pubblicità | Legale-©-Privacy